Moto:
„… termopane, termopane, tata (…)
si-o sa ai o casa-n centru
si-o masina mai da neam
si-o sa ai in loc da geamuri
la ferestre, la ferestre, termopan“
(Florin Chilian)
Termopan in stânga, termopan in dreapta. Termopan la fereastra, termopan la usa. La Mitel si la Gheorghe, la primarie si la biserica, la magazinul general si la cârciuma – termopane. Cât vezi cu ochii, pe ulite prapadite ori la sosea – numai termopane. De câtiva ani, Motateiul a ajuns fericita comuna a termopanelor! Si aceasta numai prin grija fiilor plecati la munca in Italia.
Decor rural autentic românesc: curte de tara – pamânt negru, batatorit cu gainat de talpile goale ale copiilor. Garduri de scândura, care mai putreda si cocosata de vreme, care mai proaspata, neuscata inca. Printre ulucile lipsa, se spânzura gaini. Care scapa pe marginea santului de la drum. N-au crescut inca buruienile, asa ca orataniile se ascund, buimace, pe dupa tulpinile uscate de anul trecut. Din spate, se simte miros acrisor: despartite doar de un pârleaz, cotetele porcilor, vacilor, oilor, cailor isi dezvelesc, in soarele primavaratic, mormanele de baligi. Dincoace, in fata, case pipernicite, de caramida sau, in cele mai multe situatii, de chirpici. Cu bolta de vita, cu trandafiri la vedere, neinmuguriti. Cu termopane.
Burlac, de copii orfan, da’ am, taica, termopan!
„Cine? Gheorghita? Vedeti colo, sus, in capu’ dealului, e o casa cu termopane. Acu’ si le-a pus, se vede!…“ O apuci in directia indicata, convins ca nu ai cum sa ratezi un astfel de detaliu. Pâna la destinatie, te opresti insa de vreo patru ori. De fiecare data din cauza termopanelor… Casa lui Mitel Toma nu pare a avea mai mult de doua camarute. De la ultima zugraveala sa tot fi trecut vreo douazeci de ani. Nici imprejurimile nu-ti dau impresia ca proprietarul ar avea asigurate cumva conditii extraordinare de locuit. Si totusi, termopanele exista! Nu la toate ferestrele, e drept, numai la sase. Stai cu omul de vorba, il intrebi de Gheorghita, iti spune ca pe nevasta lui o cheama altfel. Si oricum e plecata de vreo trei luni. Copiii nu mai sunt nici ei acasa, el a ramas singur, vai de capu’ lui, bolnav de ficat, de spate, de toate, n-are nici pensie, nici ajutor social, nimic n-are. Doar termopane…
Lemnu’ nu se mai poarta
Trei garduri mai sus. In fata, o gramada de pietris si nisip. In curte, doua case: una ajunsa aproape ruine, cealalta… in stadiul final de construire. Cu termopane, desigur, la orice ochi de fereastra. Gheorghe Glavan raspunde la intrebari fara ocolis: e a copiilor, plecati acum, dar se intorc la anu’, când o fi gata. Ei au facut tot – doua dormitoare, un living, o baie si o bucatarie. Deocamdata, ca a mai ramas podu’ ala de-i zice mansarda. Termopanele le-au luat de la inceput, ‘ceau ca astia sunt cele mai bune, nu se mai poarta lemnu’ acum. El a ramas sa le pazeasca, deh, pâna vin acasa. Nu-i rau, conditii sunt, baie frumoasa, cu cada. Si din geamuri nu te trage curentu’ neam!
Saraca, dar tine mâta la distanta!
Te intorci, dezorientat. Dupa alte câteva situatii asemanatoare, dai, in sfârsit, de Gheorghita. Femeie necajita, cu dosar social la Legea nr. 416, cu sase copii – bine ca a maritat vreo doua fete, sa-i mai ia din nevoi! – cu barbatul bolnav de cancer, cu o casa amarâta din chirpici… Dupa toate nenorocirile care s-au abatut asupra ei, primaria i-a scazut si ajutorul: are dreptul la numai 180.000 de lei! Vechi! Si câte plângeri a facut! A chemat si televiziunea, sa vada situatia si sa afle toata tara ce nedreptate, ce josnicie, ce cruzime! Ce daca are cal si caruta? Bine, si pamânt, dar oricum nu-l munceste nimeni, ca barbatul e bolnav, copiii au si ei treburile lor, iar ea nu poate sa le faca pe toate. Termopanele… a facut un credit in banca de treizeci de milioane si le-a pus. Pai ce, sa ajunga de râsul lumii ca-i intra mâtele pe geam?!
„E semn de prosperitate!“
Din cinci case in Motatei, trei au termopane. Pe unde iti arunci ochii, pe ulite prapadite, pe soseaua principala, peste gardul bisericii, la magazine ori la primarie, termopanul a ajuns nelipsit. Fie ca e vorba de cetateni cu dare de mâna, fie de oameni care abia au din ce trai, termopanul a devenit un bun casnic indispensabil. Scump, adevarat, dar obligatoriu. Explicatia am aflat-o abia la primarie.
„Copiii sunt plecati in Italia, la munca“, dezleaga taina primarul Constantin Enea. „Ei trimit banii – sau vin personal cu ei – si spun ce sa faca si ce sa construiasca. Toti incep cu termopanele. Motive sunt destule: intâi ca nici nu mai sunt tâmplari foarte priceputi in Motatei. Apoi: sa faci o tocarie de lemn dureaza: numai un an ii ia lemnului sa se usuce, ceea ce ar insemna sa comande din timp lucrarea. Lucru riscant, nici unul nu stie când se intoarce. Apoi: poti sa compari o fereastra inchisa din lemn cu una din termopan? Nici nu se pune problema. Si unde mai pui ca se si poarta! E semn de prosperitate!“, spune Constantin Enea, mândru de bunastarea cetatenilor sai.
